Cauciucul anvelopelor este alcătuit practic din polimeri; molecule cu lanț lung lipite la întâmplare – unii oameni folosesc analogia cu o grămadă de benzi de cauciuc tăiate și amestecate împreună, dar suficient de lipicioase pentru a se lipi una de cealaltă. Îmi place să mă gândesc la un castron de spaghete, dar asta sunt doar eu.

Când o anvelopă are o forță exercitată prin ea, iar pe o motocicletă este o forță mare, există o mică alunecare, dar în mare parte anvelopa aderă (și folosesc cuvântul cu rost; există o diferență între „aderență” și „frecare”). . Se pare că acest lucru se datorează parțial faptului că există o frecare convențională între cauciuc și drum - dar în sine, nu este suficient pentru a explica cantitatea de tracțiune disponibilă. Deci, celălalt mecanism despre care se crede că funcționează este „prinderea” – și acesta este interacțiunea dintre deformarea și agățarea cauciucului în jurul suprafeței drumului la un nivel microscopic.

Oricum ar fi, pe măsură ce o anvelopă alunecă, prinde și transferă lucrul de la roți la șosea, se încălzește. Acest lucru se datorează faptului că legăturile chimice care țin spaghetele, scuze, polimerii, împreună sunt rupte. Unii dintre ei rămân în urmă pe drum – în zilele caniculare, dacă urmezi o motocicletă cu cauciucuri lipicioase călărite cu greu, poți vedea liniile întunecate ale lanțurilor de polimer rupte pe care le lasă în urmă. Și când te oprești, poți vedea, de asemenea, bucățile care nu au fost lăsate pe șosea fie înfășurate în bile negre, fie împrăștiate în modele de valuri de-a lungul profilului anvelopei. Oricare ar fi, anvelopa dumneavoastră și-a pierdut o parte din masă din cauza efortului de prindere. De aceea se uzează.